Relationship status: Single? sau un alt argument pentru clandestinitate

Cu totii eram de acord ca trebuie sa profitam de varsta asta la care beneficiem de gradul maximal de libertate. Dar, intempestiv, v-ati modificat traiectoria. Manifestarea voastra este diametral opusa cu viziunea sustinuta. Motorul derogarii de la regula: invocarea exceptiei. Dar sunteti atatea cupluri "de exceptie", incat se schimba regula.
Eu ce sa fac? Sa lansez o fundatie a exceptiilor de la noua regula, sa instaurez un "club de negri" al persoanelor singure? As pica in derizoriu. Eu stiu ca societatea este oxigenul trasaturii sociale intrinseci structurii noastre umane. Deci, izolarea nu este o solutie viabila. Asa ca m-am gandit sa ma conformez noului curent pentru a nu ma simti in plus printre voi.
Nu sunt single. Am o relatie serioasa, ideala, as putea spune, cu clubul: este stilat, rafinat, ma primeste mereu cu bratele deschise, ne vedem doar cand vreau eu, nu-mi reproseaza daca il las balta o perioada sau ca beau prea mult, de fapt, nu imi reproseaza nimic, mereu stie cum sa ma binedispuna, rareori ma plictiseste si doar daca moare o sa ma paraseasca. Cel mai probabil o sa il parasesc eu. Peste multi ani, oricum.

Clandestin

Relatiile serioase? O afarcere neprofitabila, in cele mai multe cazuri. De ce? Pentru ca presupun o investitie foarte mare. Investitie foarte mare - risc foarte mare. Si macar de-ai pierde bani...
De ce as face un credit la sentimente in plina perioada de criza a personalitatii, cand intr-o criza devalorizarea este iminenta? De ce sa ma pretez la o iubire made in china?
Relatiile serioase la varsta asta sunt ca un penthouse de pe 5th Ave. Prea putini ne-am permite sa platim ratele, iar sansele sa il castigam la vreun concurs sunt infime. Si atunci de ce sa risc sa fiu executata silit de tot ce am avut mai bun, pentru cateva momente aparent fericite?!
In toata neseriozitatea asta a mea, exista o seriozitate si o responsabilitate, de profunzime: conservarea resurselor pana la momentul oportun, pana cand piata ajunge la maturitate.
Asa ca, prefer sa ma intind par hazard in cearsafuri fancy care nu ma obliga si nu ma pun in pericol emotional. Prefer sa iubesc situatia, si nu persoana, daca nu e cazul. Prefer sa rad, fara sa plang dupa. Prefer varianta light asociata cu sport: acelasi gust, zero durere de cap, mai bine zis de inima. Ca sa o mentin tanara si sanatoasa. Pentru ca cine merita sa profite din plin de ea, si nu de niste resturi.  

A vrea sau a nu vrea

M-am trezit intr-o dimineata si totul s-a schimbat. Din roz in negru. Practic, nu s-a modificat absolut nimic in rau, dimpotriva, imi ating mai multe scopuri decat inainte, intr-un mod mai eficient... obtin cam tot ce vreau. Dar mi-a disparut optimismul. Mi-am schimbat perspectiva.
Nu stiu ce am. Stiu doar ca lipseste ceva fundamental din ecuatia bunei mele dispozitii, ca sa nu zic din ecuatia fericirii mele.
Deja m-am plictisit de starea asta. care nu pare argumentata, de probleme, posibil, inexistente!
Poti repara o problema, chiar daca nu o poti defini?
Daca ma gandesc bine, este totusi o prostie sa zic "nu pot", "nu stiu" cand este vorba numai de mine. Nu exista asa ceva, asa cum nu exista posibilitatea ca cineva din exterior sa poata rezolva problema, ci doar sa o ascunda mai bine, sau mai putin bine. Exista doar vointa sau lipsa ei. Exista doar alegerea dintre cele doua variante. Nici macar nu exista un raspuns gresit, ci doar preferinte.
Eu prefer sa imi ignor limitele!

De doua ori in sase luni

[recomandare: 1:48 >> 6:00]






Se schimba fusul orar. Simultan se reduc orele de somn: 1-2 ore pe zi sunt mai mult decat suficiente, in extremis, regula - vreo 3-4. Aportul de informatii creste exponential, mai ceva ca cel de proteine. Cafeaua se consuma in cantitati industriale. Se renunta la sportul practicat zilnic: numarul batailor inimii/ minut este suficient de mare, adrenalina fiind un element intrinsec. Se subintelege ca nivelul energiei este la cote maxime.
Ce-i drept mereu m-au atras extremele!

Delir

M-am trezit langa tine, intr-un king-sized bed cu lenjerie de satin. Nu pot deschide ochii. Prea lumina.
Sau nu... E doar patul meu cu asternut roz si e chiar intuneric.
Iti simt respiratia si ma hotarasc sa depun efortul sa deschid ochii ca sa te vad.
Ciudat. Sunt doar eu intre peretii mei piersicii. 
Ai un miros inconfundabil: pregnant, dar nu ma pot hotari daca e extrem de atragator sau de raspingator.
Abia respir. Ce naiba? Am nasul infundat?! Mda. Nu mi-a trecut raceala. Mai iau un nurofen plus. Sa visez frumos.